Iranul anunţă că a produs peste 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%

Iranul anunţă că a produs peste 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%
Sursa FOTO: Twitter
Publicat: 10/10/2021, 22:40

Teheranul a depăşit un nou prag, mărind la peste 120 de kilograme stocul său de uraniu îmbogăţit la 20%, a anunţat, sâmbătă, şeful Agenției iraniene de Energie Atomocă, Mohammad Eslami, potrivit AFP.

“Am depăşit 120 de kilograme. Avem mai mult. Poporul nostru ştie bine că ei (n.r. – occidentalii) ar fi trebuit să ne dea combustibil îmbogăţit la 20 la sută pentru a fi folosit la reactorul din Teheran, însă nu au făcut-o. Dacă nu îl produc colegii noştri, vor avea probleme cu lipsa de combustibil pentru reactorul din Teheran”, a spus Eslami.

Conform estimărilor de la sfârşitul lunii august, Teheranul avea 84,3 kilograme de uraniu îmbogăţit la 20 la sută, nivel care îi permite teoretic să producă izotopi medicali, folosiţi în special în diagnosticarea unor tipuri de cancer. În aprilie, Iranul a depăşit pragul de 60 la sută şi a produs de atunci 10 kilograme

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Lora sare în apărarea Sânzianei Negru după scandalul de la Electric Castle: ”Bunul simț aruncat...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu